I Me Mine

fara titlu

2008-05-04T20:09:00.003+03:00

Scriu un post nou, nu ptr că aş avea mare brânză de zis, ci fiindcă-i mai uşor decât să fac ceva constructiv. Încă reuşeşc (cu greu, e drept) să-mi ignor proiectele, referatele şamd.
Am o stare relativ urâtă. Da, chiar naşpa, de ce să mă ascund după degete mici (faină carte, place de fraţii Florian)?! Poate că şi vremea mă ajută. Tot zic eu că-mi place ploaia...; îmi place, dar nici chiar aşa!
Pe scurt: oamenii sunt porci, originalitatea, unicitatea, sinceritatea = vax, viaţa e un şir maaaare şi gros de frustrări şi nevroze, unele permanente, altele temporare. Câteva banalităţi pe care le ştim cu toţii din când în când. E una din zilele alea, cu una din stările alea când trebuie să înşiri banalităţi, să te lepezi de ele cumva, ca o exorcizare aşa... (şi când îţi vine natural să foloseşti nesuferitul ăsta de verb, ba chiar să-l şi bolduieşti). Şi când ai prefera să le spui în viu grai cuiva, da' ai senzaţia că nimeni din cei disponibili nu merită asemenea pedeapsă.
Am decis să-mi clătesc rufele în parteneriatul ăsta public-privat, pe micul meu blog, trist şi jigărit.
N-am mai trecut pe aici de multă vreme.. şi nici nu-mi prea vine s-o fac. Aşa de mediocru e totul, aşa de la fel îs mai toate blogurile că mă cam apucă sila. Şi disperarea (da' în cantităţi mici).
Voi vă daţi seama cât de la fel suntem cu toţii?!!!!
Mama ei de viaţă!

şi desertul!

2008-03-17T05:03:00.002+02:00

Mulţumim tuturor celor care au participat la lănţişorul uman şi tuturor celor care au imortalizat momentul!
Cel mai mult mulţumim celor care au făcut ambele lucruri!
Ne-a bucurat foarte mult să vedem că oamenii pot fi solidari şi că încă simt nevoia să-şi exprime nemulţumirile. Doar pentru atâta lucru şi miniprotestul a fost o reuşită!
Acum aşteptăm, unii mai plini de speranţă ca alţii, şi nişte reacţii oficiale. Nu băgăm mâna în foc că vor fi, dar... putem spera, nu?
Printre "roadele" lănţişorului se numără şi nişte idei frumoase, zicem noi. Cum ar fi, în eventualitatea în care Galeria Nouă totuşi nu supravieţuieşte, să transformăm trotuarul din faţa noii instituţii într-o "Galeria Nouă în exil". Iar în acest spirit să ne întâlnim pe 23.03 pentru o "petrecere de adio".

Aşteptăm feedback.

Silvana & Co.

Resuscitare

2008-03-14T02:54:00.007+02:00

Era cazul să încălzesc puţin ciorbica. Nu de alta, dar s-au strâns chestii care trebuie comunicate.

Iar cea mai urgentă e aceasta (nu mai stau s-o reformulez, prindeţi voi ideea):

Fără zgomot, fără pancarte, fără circ.
Sâmbătă ne agăţăm (la propriu) de Galeria Nouă!
Nu ştim dacă mai poate ajuta cu ceva galeria (care se închide forţată de împrejurări, după cum ştiţi prea bine), dar credem că oamenii pentru care Galeria Nouă a contat, trebuie să aibă un răspuns vizibil!
Aşadar, sâmbătă 15.03.2008, între 13:00 şi 13:15 facem un lanţ uman pe trotuarul din faţa Galeriei Noi (str. Academiei, nr 15).
Poate e primul pas către normalitate.
Poate va ajuta pe viitor alte galerii / instituţii de cultură / proiecte, etc.

Spread the news!
Şi dacă sunteţi pe cât de dezamăgită sunt eu de deciziile astea stupide, ne vedem acolo.

Am avut noroc

2007-12-01T21:35:00.000+02:00

Înapoi la pupitrul de comandă.
Fost-am azi la Snagov să ne seminarizăm în grup restrâns la biserica mănăstirii. Şi-a fost soare, a fost şi-apă, fost şi rată şi manele şi ocazii şi banane în Gridu (cred). Lait-motivul zilei: "aţi avut noroc!".
Am avut într-adevăr! Noroc că s-a terminat parada înainte să pornim în vijelie, noroc că au mers maxi-taxi-urile de 1 Decembrie, noroc de băştinaşi prietenoşi şi cu prieteni degrabă săritori cu benzină. Şi de soare şi de scutiri de taxă după ceva negocieri cu părintele. Noroc că n-am căzut în lac! (cum ar fi făcut un itecist anul trecut...)
Pozele, în schimb, sunt puţine şi neprofesioniste. N-am avut suficientă putere de convingere şi ptr fotografiat.
La felul doi, nişte muzică drăcească! Nepermis de faină!
Pe Sharon Jones & The Dap Kings i-am găsit scotocind prin cutia muzicală a familiei Sigler. It was love at first sight! Între timp melodia a dispărut de pe pagina lor, eu am dat de clip şi am făcut o nouă obsesie ptr Genuine (aici se aude f înfundat, dar vă puteţi face o idee, sper)

Vise frumoase!

La galerie

2007-11-25T11:25:00.000+02:00

N-am mai simţit nevoia să scriu vineri seara. Am mai avut de alergat un pic prin oraş şi am ajuns acasă tarziu şi frântă. Dacă aş fi postat ceva, ar fi fost umplutură.
Azi, în schimb, sunt în vervă!
Prima zi la galerie (un pic dezamăgită că site-ul e neactulizat de-un an...). Singurică deocamdată; am senzaţia că o să tot fiu singurică pe aici. Nu de alta, dar tind să cred că amatorii de new media sunt încă destul de reduşi (numeric!) prin părţile noastre. Rămâne de văzut. Nu pot spune, însă, că mă deranjează solitudinea - cei ce mă cunosc cât de cât ştiu asta prea bine. Linişte e, net şi cărţi sunt, proiecte ptr artă universală - din belşug! O doleanţă aş fi avut - un sistem audio mai performant. E destul de greu să mă obişnuiesc cu Stan Getz cântând duios dintr-o boxă Genius... Dar am s-o fac până la urmă.
Am început să citesc Viaţa cea nouă. Da, tot Orhan Pamuk! Doar că încă nu m-a captivat precum precedenta carte. Dovadă faptul că în loc să citesc, stau şi comentez pe blog despre ea. E cam devreme să mă pronunţ, dar de vină poate să fie chiar subiectul mult mai puţin pasionant ptr mine. Verdictul după ce termin de citit.
Într-o ordine aleatorie de idei, azi-noapte cred c-am visat ceva f zbuciumat! M-am trezit în zori, agitată şi înfrigurată, cu plapuma făcută teanc lângă pat. În schimb, visul următor (căci m-am culcat la loc) a fost cuminte şi lent. Dar la fel de haios ca mai toate visele mele - investigam furtul unui calendar bisericesc, de felul celor lipite an după an, cu scotch, pe uşa bucătăriei.
Voi ce-aţi mai visat în ultima vreme? Ce visaţi acum?

P.S: Galeria are o acustică excelentă ptr fredonat. Ca o baie imensă! Iupiii!

Postul de vineri

2007-11-23T10:22:00.000+02:00

Gata pauza! Inapoi la biblioteca - taramul magic al calculatoarelor fara de Office si diacritice- pregatita pentru o noua runda.
Mai intai, bilantul!
Profit:
- 1 bula sticla roz, fara calitati artistice vizibile, insa material bun de colectionat, in caz ca ajung vreun "monstru sacru"
- 2 exemplare releveu Casa Cesianu. (Uraaa!..) Profund indatorata domnului Ionita, director al Muzeului Municipiului Bucuresti.
- 1 filon de cercetare de arhiva, pornind de la dosarul alinierii Caii Victoriei din 1889. Si un nou calup de cuvinte savuroase: "Maimaria Capitalii", "gropi de plimbatori", "Ministeriulu din Intru".
- 1 permis Biblioteca Institutului de Arheologie (si o explorare a sediului, din subsol pana in pod. Ramane intre noi!)
- 1 job galerist Galeria Noua. Starting on Sunday.
- 1 orgoliu mangaiat dupa 1 interviu multumitor in franceza si un posibil al doilea job (secret)
Pierderi:
- 1,5 kg
- o cantitate greu masurabila din podoaba capilara
- o cantitate mai usor masurabila de bani, vezi xerox releveu
- cateva ore de somn
Per total, renteaza.
(Revin dupa cursul de istoria arhitecturii.)

Va urma

2007-11-21T01:07:00.000+02:00

Înapoi pe plaiurile dâmboviţene.. Of!
După un week-end superb cu muultă zăpadă (în bocanci, mai ales), linişte şi vin fiert delicios, o nouă săptămână mocirloasă.
Ştiu că (îmi) promisesem o revenire în forţă, cu posturi peste posturi, care mai de care mai suculente... Dar mentiri humanum est! Şi e ştiut lucru că cine se scoală de dimineaţă, se culcă devreme.
Cu alte cuvinte - va urma.
Meanwhile...

Vocea lui González sună chiar mai cald live. L-am descoperit prin cea mai fericită întâmplare de până acum, în deschidere la Antony and the Johnsons în Istanbul. Magie!

God is a VJ

2007-11-15T16:49:00.000+02:00

Pana de curent. O luam de la capat, dar mai pe scurt.
Profitam si eu linistita de pauza dintre cursuri, ca sa sabotez sistemul si sa folosesc cu nerusinare calculatorul bibliotecii in scopuri neconstructive dpdv educational... Dar Doamne-Doamne al Ministerului de Invatamant nu doarme si m-a pedepsit crunt.
Urmeaza rezumatul postului original, scris cu mult mai putin entuziasm insa. (Diacritice intr-un episod viitor, caci singurul editor de texte e WordPad.)
Tocmai am fost la un curs la Foto-Video, sectia cu care impartim mai mult sau mai putin frateste mansarda UNArte. Un curs de VJing, cu Catalin Moldovan. Nu-i prima mea escapada pe taramul asta magic. Anul asta, la Plai, Dan Basu a tinut pe subiect un mini-workshop la care am ajuns intamplator, dar unde am ramas de voie buna si nesilita de nimeni.
Cu ce-am ramas dupa aceste doua experiente:
1. impresia (adevarata ori mai degraba nu... ramane de cercetat) ca VJing = Resolume. Amandoi "amfitrionii" au prezentat acest program f simpatic si roz (magenta, pardon!), cu mentiunea ca Dan a fost mai funny si daca nu trebuia sa ajung la tren (pe care l-am prins la limita) as mai fi stat la taclale si VJiala. Apropo Dan Basu a avut un proiect f fain cu Silent Strike si Daniela Palimaru, pe care din pacate l-am vazut doar inregistrat (tot la Plai).
2. starea "de ce naiba n-am dat la Foto-Video?!". Atmosfera e muult mai relaxata, relatia profesor-student e mult mai umana, lucru rar la ITA din cauza inexorabilului prof. dr. conf. samd. (Inca o paranteza mica: am fost la Sticlarie acum vreo saptamana, unde greu m-am prins care e profesorul si care studentii. Dar sticlaria-i alta gasca-n alta traista.) M-a distrat cat de plictisiti si ingroziti erau la gandul cursului urmator - Istoria fotografiei; cand ma gandesc ca ale noaste sunt toate pe sablonul asta, plus minus harul si dedicatia profesorilor...
3. mai putina vreme de pierdut inainte de Italiana (un curs tinut de cea mai daruita, mai vesela si mai energica profesoara din facultate Otilia Borcia). Acum si mai putina, vezi pana de curent.
Aveam de gand sa scriu cateva randuri si despre Arheologia industriala de ieri, dar au picat odata cu imaginea ecranului.
Revin pe seara cu recenzia dezbaterii.
Arrivederci!

Luuume, luuume!..

2007-11-14T01:50:00.000+02:00

..mare veste mare!
Azi la 18:00, la ICR se va petrece o dezbatere despre arhitectura indu s trială din Ro ilustrată de expoziţia fotografilor Irina şi Camil Iamandescu - Arheologie industrială - vernisată cu această ocazie.
Probabil că ordinea cauzală a acestui eveniment e inversă, adică expoziţia foto prilejuieşte dezbaterea... sau poate că nu e niciuna subordonată, ci sunt efortul comun al unor persoane interesate de acest subiect...
Treaba e că mie dezbaterea mi-a trezit interesul în mod special şi sper să v-o trezească şi vouă, să ne vedem acolo, nu cu furci şi topoare, ci cu argumente şi spirit critic.
Ptr neiniţiaţi, ICR-ul e aproape de Piaţa Victoriei, pe prima străduţă de pe partea dreaptă a Bd-ului Aviatorilor, cum mergi spre piaţa omonimă (nu de alta, dar numai eu ştiu cât m-am învârtit pe acolo prima oară când am fost). Aleea Alexandru, nr 38.
Şi de regulă au vin bun la vernisaje!
Over and out!

Visul cu garoafe

2007-11-11T01:03:00.000+02:00

Timpul ploios şi neaşteptata criză de "hărnicie gospodărească" mi-au rărit cugetările pe blog (nu şi în afara lui, însă).
O zi cu: spumă de detergent, febră musculară, murdalâc* pe străzile "micii Veneţii", ţopăit din piatră-n piatră, un film rusesc prost la cinematecă (funny though! Fata fără zestre, vi-l recomand dacă vreţi să vă râdeţi) şi 10 minute de piesă proastă la Naţional - Nora de Ibsen în regia lui Thomas Ostermeier - zgomotoasă şi "ultracontemporană". Ca y est!
Acum, înainte să mă retrag în iatac, visul cu garoafe!
Mi-l amintesc fragmentar. Un episod se petrecea într-o bucătărie ideală unde mama spăla podeaua cu un mop, iar eu îi reproşam că foloseşte prea mult detergent şi strică culoarea gresiei. Urma un cadru apropiat cu bucăţile de gresie, mici cum îmi plac mie (aprox. 10x10 cm), o parte albastre şi o parte negre (?), f spălăcite de la spălare. Totuşi am fost de acord cu mama că arată chiar mai bine aşa.
Cealată scenă era în mijlocul mării. Apă cât vedeam cu ochii. Eu (mare fiind) şi mama (mult mai tânără, cum n-am văzut-o decât prin poze) într-o barcă sau două, nu-mi amintesc precis. Parcă la un moment dat eu chiar înotam pe lângă barcă... În orice caz, misiunea noastră era să transportam flori de pe mal în mijlocul apelor, cine ştie de ce.. Barca mamei era plină cu garoafe! Un maldăr imens de flori de toate culorile!** În scena următoare eu mă bălăceam şi o "stropeam" pe mama cu nişte margarete în miniatură, iar mama râdea de zor.
Teribil de plăcut visul ăsta, unul dintre cele mai faine şi mai colorate din ultimii ani. (În caz că nu v-aţi dat seama, visele, de noapte sau zi, sunt activitatea mea preferată!) Şi e foarte ciudat momentul, pentru că de vreo două luni nu-s în cele mai bune relaţii cu genitorii. Sau poate tocmai ăsta fu resortul...
Aş fi vrut să-mi însoţesc post-ul cu nişte melodii descoperite azi, când sortam haine şi pantofi. Site-ul ăsta e instrumentul ideal ptr asemenea momente. Ptr mine e ideal oricând, la cât de des simt nevoia de schimbare, în Winamp şi-n alte puncte esenţiale. Când mă fac mare şi bogată o să-mi fac un cont hi-fi la ei! Şi o să "stârpesc batacul de pe uliţe"!*
Până una-alta, this is the best I can do:

Bobbie Gentry - Mississippi Delta (asta-i melodia pe care am cântat-o toată ziua - perfectă ptr ridicat moralul!)
Tocmai am aprofundat cercetarea. Mă mir că abia acum dau de ea, că tare fain mai cântă tanti asta!

Şi un clip la fel de colorat ca visul meu.

Încă o melodie calină. Mmm!

Din câte-mi dau seama, duetul ei cu Bobby Darin a fost una din "muzele" ptr cuplul Mitch & Mickey din A Mighty Wind, mai cu seamă ptr scena finală a concertului. Dar nu e la fel de fain ca Bobbie singurică, aşa că nu-l voi posta.
Iar acum... somn de voie! Şi vise colorate!

*Mai nou am devenit culegătoare de cuvinte prin Arhivele Naţionale, care-s pline de bunătăţi!
**Garoafele sunt florile preferate ale mamei. (Şi mie îmi plac şi nu înţeleg de ce au decăzut atâta în gusturile masei. Să fie fiindcă-s ieftine, nevoluminoase şi nu vin cu hârtie creponată portocalie?!) Una dintre fotografiile cele mai frumoase cu mama, pe care o s-o scanez poate într-o zi cu soare, e de la cununia ei civilă (cu tata). Mama e toată un zâmbet, are părul încă buclat şi un palton de piele, cambrat pe talie (paltonul însă arată mai bine alb-negru decât în realitate - e un negru puţin prea verzui ptr gustul meu). Toată jumătatea de jos a pozei e ocupată de bucheţoiul de garoafe pe care mama se chinuie să-l cuprindă...

Jucării pentru copii

2007-11-08T08:57:00.000+02:00

Puzzle cu numele a 72 de formaţii criptate prin el. Nu vă zic câte am găsit eu... dar voi puteţi să vă lăudaţi dacă aveţi cu ce.

P.S. I know it's old, but I like it still. Partea bună e că odată la ceva vreme uit rezolvarea şi o iau de la capăt cu acelaşi entuziasm. Are şi amnezia părţile ei plăcute.

Brigada Diverse

2007-11-08T00:44:00.000+02:00

"Sistematic, cum am stabilit... altminteri ne-apucă noaptea!"
No 1 După prezentarea domnului Şerban Sturdza a proiectului "Traseu cultural Str Arthur Verona" (despre care ştiam de mai demult, dar mult mai vag) m-a apucat (din nou) febra implicării sociale. Simptomele-s mai multe, dar voi reveni asupra lor, pe larg, într-un episod următor. Până atunci nişte puncte de pornire - Pictor Verona şi Ordinul Arhitecţilor din Ro ; de amendat însă coma în care par a fi aceste două mijloace de informare f utile ptr susţinerea şi impunerea unui asemenea proiect.
1. 1 Pe aceeaşi temă, un subiect mai tragic. Azi dimineaţă am văzut cu stupoare cum cei 4-5 pomişori, câţi mai rămăseseră stingheri în mijlocul Pieţei Sf. Vineri, erau măcelăriţi şi ordonaţi frumos la marginea scuarului. Nici o reacţie din partea nimănui, nici o remuşcare pe feţele muncitorilor (dar asta nu pot zice că mă miră). Cine aprobă chestiile astea? Şi de ce?! Am senzaţia f pregnantă că e vorba de ceva locuri de parcare - ce surpriză! Nebănuite sunt căile Primăriei şi mulţi proşti stau pe gard şi se uită.
No 2 După scena tăierii pomilor înainte de Crăciun am ajutat un cetăţean străin care se nimerise în faţa mea la coadă să-şi facă abonament Ratb. Pe lângă faptul că era ora 9 şi simţul limbii engleze funcţiona sub avarie, Ratb-ul reuşeşte întotdeauna să transforme un lucru atât de simplu ca un abonament săptămânal într-o complicăţenie fantastică. Sărmanul cetăţean, era uimit şi oleacă amuzat că trebuie să prezinte paşaportul la un butic de bilete.
(Aveţi idee dacă se mai foloseşte sistemul de card cu CNP pe alte meleaguri decât ale noastre?)
No 3 Am fost la Arhivele Naţionale la sala de studiu. Abia am apucat să mă uit pe câteva dosare uzate şi răsuzate, într-o sală friguroasă în care timpul s-a oprit inainte să mă nasc eu. Plus haosul din dosare! Un amănunt destul de relevant - majoritatea fişelor sunt scrise de mână. Dar nu de orice mână, ci probabil de-un doctor reprofilat. Câteva ore îţi trebuie doar ca să descrifezi scrisul (ca mai apoi să observi că dosarul a fost mutat în alt registru, cu alt număr de ordine!).
Let's go straight to no...
...7! Cam asta e nota pe care aş da-o spectacolului Nasul după Gogol. O piesă ca un concert Ada Milea, dar mai repetitivă, cu un haz un pic exagerat din loc în loc şi cu visuals slabe. "Poc poc!"
Şi cu asta... nani na!

Yummy gummy bunnies!

2007-11-06T09:34:00.000+02:00

Un videoclip care m-a obsedat acum ceva vreme. Poţi să tai cu cuţitul tensiunea.

Tim Burton în italiană. Nu cunosc varianta în engleză, dar nu-s convinsă că mi-ar plăcea mai mult.

Şi finalul apoteotic - un desen animat rusesc vechi, care gâdilă plăcut şi urechea şi retina. Plus un personaj leit John Lennon. Ce altceva îţi mai poţi dori?

Dimineaţa lunetistei

2007-11-04T10:55:00.000+02:00

Ştiu, nu-i dimineaţă. Nu, nici eu nu-s vreo lunetistă (încă). Să-i zicem un mic "omagiu" adus cărţii pe care tocmai o citesc.
Scatologie, pedofilie, pornografie... you name it - it's all there! Şi nu ca un exemplu de "aşa nu". Nici pe departe. Proza lui Vladimir Sorokin e la fel de moralizatoare ca prospectul unui anticoncepţional. De aici şi arderile pe rug ale cărţilor sale în Piaţa Roşie.
Sorokin descrie calm, rece, dar foarte ilustrativ cele mai bizare, abjecte, triste şi înspăimântătoare feţe ale umanului, înconjurându-le cu un firesc imperturbabil.
Lucru care nu pot zice că-mi displace. O-i fi eu mai dusă cu pluta, dar nu reacţionez violent la asemenea mostre de "altceva". Asta nu înseamnă că nu mi-a venit să vomit citind Serghei Andreevici sau că am găsit vreun tâlc ascuns în Geologii. Ci că pot trece peste latura etică a unei scriituri, să-i apreciez frazarea, curgerea, imunitatea la canoanele literare şi absurdul. (Apropo - eu eram fata de după stâlp care a râs continuu la Elizaveta Bam , la Festivalul de Teatru de anul trecut.) Însă tocmai aici e baiul, căci traducerea în română a fraţilor Vakulovski îmi zgârie un pic timpanele. Nu mă refer la stilul concis, egal şi monoton, à la realism sovietic, care e bine reprodus în mare (that I like), ci la rimele accidentale şi repetiţiile nu tocmai dezirabile pe care le-am întâlnit din loc în loc (...în loc).
Dar "ce să-i şi faci?" ca să citez un clasic teiuşan.

Sugestii? Reclamaţii?

Dreams That Money Can Buy

2007-11-03T19:28:00.000+02:00

Unul dintre filmele mele preferate. L-am văzut prima oară anul trecut, la o conferinţă de-ale lui Philippe Sers la UNAgaleria, la care am avut buna inspiraţie să mă prezint. (Prin facultăţile noastre persista prostul obicei al prezenţei obligatorii la asemenea adunări, lucru care-mi răpea jumate din plăcere, iar pe alocuri mi-a lăsat mici traume - "Roma - bunica eternă". Nu ştiu dacă s-a renunţat la el sau am devenit eu imună între timp...)
E un film experimental - zice-se dada, dar aici am nişte nelămuriri, căci are totuşi o poveste şi o curgere relativ logică -. An de fabricaţie 1947 şi garanţie nelimitată.
Din sumar:

Desire - Max Ernst

The Girl with the Prefabricated Heart - Fernand Léger

Ruth, Roses and Revolvers - Man Ray

Discs - Marcel Duchamp

Ballet - Alexander Calder

Circus - Alexander Calder

Narcissus - Hans Richter (care e şi regizorul întregii nebunii)

Sper să-l savuraţi la fel ca şi mine. Şi să vreţi să-l disecăm împreună.

Green Grass

2007-11-03T14:00:00.000+02:00

Uşurel cu pianul pe scări

2007-11-03T09:39:00.000+02:00

Cred că m-am îmbolnăvit, cred că da, da da!..
Am visat toată noaptea, recte probabil toate cele 5 min dinainte de a mă trezi, numai subiecte ptr blog. Devine (deja!) patologic.
În vis eram absolut convinsă că o să le reţin pe toate şi chiar făceam aprecieri critice la adresa grupurilor ţintă. În acelaşi timp eram pseudo-conştientă că visez şi aveam o bănuială că dimineaţa nu o să mi se mai pară nimic logic.
Aşa-i.
Am visat, fireşte, o grămadă de bălării, dar înlănţuite ca un grupaj de ştiri de importanţă maximă. Iar pentru că vreau să-mi fac în ciudă, iată o secvenţă: Victor Ieronim Stoichiţă stând într-un soi de salon deschis, la un nivel ceva mai jos decât restul etajului unei case neidentificabile şi făcând hermeneutica treptei ce desparte salonul de celelalte încăperi (da, chiar sunt nebună.) pe baza înălţimii ei neobişnuite. Ihaaa!

Acum, că tot m-am pornit...

2007-11-02T21:54:00.000+02:00

...să continuăm, zic dară.
Cu o recenzie literară! Căci călătorului ii şade bine cu drumul.
Abia ce-am terminat de citit Benim Adım Kırmızı (imi place şi turca, apropo, dar deocamdată doar mă bălăcesc prin ea) de Orhan Pamuk. Ca să fim inţeleşi - am citit-o în română, dar pun pariu că-n turcă are şi mai multe carate.
Cert e că a fost delicioasă. Ca o prăjitură cu muulte straturi şi o cremă dulce-acrişoară (roşie, fireşte) care le leagă pe toate. A avut un efect atât de puternic asupra minţii mele slabe ce funcţionează mai degrabă pe bază de emoţie brută, decât pe raţiune, încât mi-am îmbogăţit şi garderoba (ce expresie suculentă, nu-i aşa?) cu nişte haine roşii-roşii, mai roşii ca o crizantemă dintr-acelea chinuite în albastru - mă refer la gradul de chinuire, mă înţelegeţi sper -, ba chiar mai roşii decât o bomboană mustind a colorant alimentar. Dureros de roşii!
În altă ordine de hăinuţe, cartea e un mozaic savuros de raţionamente şi comportamente, cutume şi sentimente (religioase ori din contră) şi de multe alte elemente, care la mine în cap a născut o confabulaţie cu miros de piaţă de mirodenii. Mai precis mi-a amintit întocmai senzaţiile din vară, de la Istanbul (aici trebuie să mă credeţi pe cuvânt, ar fi stupid să încerc să le descriu), condimentându-le cu atmosfera unui sfârşit de Imperiu Otoman pe care cred că mi-l pot imagina destul de "corect"- ce cuvânt sec!.. "fidel" sună mai gastronomic, mergem pe mâna lui. (Am menţionat că sufăr de mania construcţiei incidente şi de hiperempatie?). Dacă la toate astea mai adăugăm şi pasionanta polemică despre filosofia miniaturii (sau să-i zicem direct a picturii?! decideţi voi), care e în mijlocul ogorului pseudo-profesional în care ar şi eu, cot la cot cu Lică (lângă Mălina, care este mică), atunci avem cartea mea preferată pe luna asta!

Poftă bună!

P.S.: A se servi cu cafea turcească sau ceai de mere în păhărel de sticlă ondulată şi cu linguriţă furată (din grădina Seraiului).

Alelei, voinicii mei!

2007-11-02T21:27:00.000+02:00

Iată-mă-s şi eu, proaspăt sosită pe pământul blogoslovit, o nouă maimuţă în încercarea de a scrie operele complete ale lui Shakespeare.
Mă voi strădui să nu mă rătăcesc prin introducere...
Sunt prolixă şi am mania persecuţiei. Îmi consider ideile destul de inspirate şi expirate şi aşa mai departe, dar am un pitic pe creier care vrea musai să le vadă pe-un blog înainte să moară. Şi nu pot să nu-i fac pofta! Că doar, vorba aceea, bate şaua să priceapă iapa!
Savurez oricând o zicală înţeleaptă, din popor sau din afara lui, indiferent de context şi de legătura (sau lipsa ei) cu Marele Sens.
Mă dau în vânt după expresiile cu miros, gust sau care se văd/pipăie. Şi dint-astea o să găsiţi din belşug prin grădina mea de zarzavaturi. Pentru că sunt frumoase şi bune şi spun Adevărul.
Aţi ghicit - îmi plac şi afirmaţiile-principiu absolut şi toate declaraţiile cu iz de sentinţă. Pentru că-s haioase.
And I'm a funny person!