17.3.08

şi desertul!

Mulţumim tuturor celor care au participat la lănţişorul uman şi tuturor celor care au imortalizat momentul!
Cel mai mult mulţumim celor care au făcut ambele lucruri!
Ne-a bucurat foarte mult să vedem că oamenii pot fi solidari şi că încă simt nevoia să-şi exprime nemulţumirile. Doar pentru atâta lucru şi miniprotestul a fost o reuşită!
Acum aşteptăm, unii mai plini de speranţă ca alţii, şi nişte reacţii oficiale. Nu băgăm mâna în foc că vor fi, dar... putem spera, nu?
Printre "roadele" lănţişorului se numără şi nişte idei frumoase, zicem noi. Cum ar fi, în eventualitatea în care Galeria Nouă totuşi nu supravieţuieşte, să transformăm trotuarul din faţa noii instituţii într-o "Galeria Nouă în exil". Iar în acest spirit să ne întâlnim pe 23.03 pentru o "petrecere de adio".

Aşteptăm feedback.

Silvana & Co.

14.3.08

Resuscitare

Era cazul să încălzesc puţin ciorbica. Nu de alta, dar s-au strâns chestii care trebuie comunicate.
Iar cea mai urgentă e aceasta (nu mai stau s-o reformulez, prindeţi voi ideea):

Fără zgomot, fără pancarte, fără circ.
Sâmbătă ne agăţăm (la propriu) de Galeria Nouă!
Nu ştim dacă mai poate ajuta cu ceva galeria (care se închide forţată de împrejurări, după cum ştiţi prea bine), dar credem că oamenii pentru care Galeria Nouă a contat, trebuie să aibă un răspuns vizibil!
Aşadar, sâmbătă 15.03.2008, între 13:00 şi 13:15 facem un lanţ uman pe trotuarul din faţa Galeriei Noi (str. Academiei, nr 15).
Poate e primul pas către normalitate.
Poate va ajuta pe viitor alte galerii / instituţii de cultură / proiecte, etc.

Spread the news!
Şi dacă sunteţi pe cât de dezamăgită sunt eu de deciziile astea stupide, ne vedem acolo.