fara titlu

Scriu un post nou, nu ptr că aş avea mare brânză de zis, ci fiindcă-i mai uşor decât să fac ceva constructiv. Încă reuşeşc (cu greu, e drept) să-mi ignor proiectele, referatele şamd.
Am o stare relativ urâtă. Da, chiar naşpa, de ce să mă ascund după degete mici (faină carte, place de fraţii Florian)?! Poate că şi vremea mă ajută. Tot zic eu că-mi place ploaia...; îmi place, dar nici chiar aşa!
Pe scurt: oamenii sunt porci, originalitatea, unicitatea, sinceritatea = vax, viaţa e un şir maaaare şi gros de frustrări şi nevroze, unele permanente, altele temporare. Câteva banalităţi pe care le ştim cu toţii din când în când. E una din zilele alea, cu una din stările alea când trebuie să înşiri banalităţi, să te lepezi de ele cumva, ca o exorcizare aşa... (şi când îţi vine natural să foloseşti nesuferitul ăsta de verb, ba chiar să-l şi bolduieşti). Şi când ai prefera să le spui în viu grai cuiva, da' ai senzaţia că nimeni din cei disponibili nu merită asemenea pedeapsă.
Am decis să-mi clătesc rufele în parteneriatul ăsta public-privat, pe micul meu blog, trist şi jigărit.
N-am mai trecut pe aici de multă vreme.. şi nici nu-mi prea vine s-o fac. Aşa de mediocru e totul, aşa de la fel îs mai toate blogurile că mă cam apucă sila. Şi disperarea (da' în cantităţi mici).
Voi vă daţi seama cât de la fel suntem cu toţii?!!!!
Mama ei de viaţă!