Cu o recenzie literară! Căci călătorului ii şade bine cu drumul.
Abia ce-am terminat de citit Benim Adım Kırmızı (imi place şi turca, apropo, dar deocamdată doar mă bălăcesc prin ea) de Orhan Pamuk. Ca să fim inţeleşi - am citit-o în română, dar pun pariu că-n turcă are şi mai multe carate.
Cert e că a fost delicioasă. Ca o prăjitură cu muulte straturi şi o cremă dulce-acrişoară (roşie, fireşte) care le leagă pe toate. A avut un efect atât de puternic asupra minţii mele slabe ce funcţionează mai degrabă pe bază de emoţie brută, decât pe raţiune, încât mi-am îmbogăţit şi garderoba (ce expresie suculentă, nu-i aşa?) cu nişte haine roşii-roşii, mai roşii ca o crizantemă dintr-acelea chinuite în albastru - mă refer la gradul de chinuire, mă înţelegeţi sper -, ba chiar mai roşii decât o bomboană mustind a colorant alimentar. Dureros de roşii!
În altă ordine de hăinuţe, cartea e un mozaic savuros de raţionamente şi comportamente, cutume şi sentimente (religioase ori din contră) şi de multe alte elemente, care la mine în cap a născut o confabulaţie cu miros de piaţă de mirodenii. Mai precis mi-a amintit întocmai senzaţiile din vară, de la Istanbul (aici trebuie să mă credeţi pe cuvânt, ar fi stupid să încerc să le descriu), condimentându-le cu atmosfera unui sfârşit de Imperiu Otoman pe care cred că mi-l pot imagina destul de "corect"- ce cuvânt sec!.. "fidel" sună mai gastronomic, mergem pe mâna lui. (Am menţionat că sufăr de mania construcţiei incidente şi de hiperempatie?). Dacă la toate astea mai adăugăm şi pasionanta polemică despre filosofia miniaturii (sau să-i zicem direct a picturii?! decideţi voi), care e în mijlocul ogorului pseudo-profesional în care ar şi eu, cot la cot cu Lică (lângă Mălina, care este mică), atunci avem cartea mea preferată pe luna asta!
Poftă bună!
P.S.: A se servi cu cafea turcească sau ceai de mere în păhărel de sticlă ondulată şi cu linguriţă furată (din grădina Seraiului).
5 comentarii:
nu gasesc printre toate aceste gusturi pe cel care te a facut, zisesi tu, sa stai in cumpana daca sa fie sau nu acest blog..adica unul care sa nu miroasa asa exteriorizat, placut de departe..ci unul un pic jenant, poate brutal de sincer pana la intim..care sa fie astfel cu adevarat apetisant..doar de aia e un blog personal..stabileste ti mai exact grupul tinta pt ca oscilezi intre propria ta persoana si un indefinit "altcineva".
in rest, e placut de citit, descopar o silvana ca bomboanele cu acelasi nume, plina de vitalitate, cu zahar in cantitati mirabil de nedramuite si la care, ca sa te contrazic,emotiile nu domina, ci sunt corelate frumos cu masina de polizat bijuterii care e mintea ta cea machiavelic de intortochiata si in acelasi timp precisa. hai salut! si te puupik macar aci daca altfel nu pot.
Grupul meu ţintă e acela de osciloscoape. Pentru că eu sunt eu, dar tot eu sunt si "altcineva". Si eu sau altcineva, nu-mi dau exact seama care din mine(...acum nu mai ştiu cum să fac acordul...), nu crede că un blog personal trebuie musai să pută a intim. Pe de-o parte ptr că nu mi se pare igienic, pe de alta pentru că e cea mai fumată, refumată şi expectorată maniera de a trata sărmanul blog. Dacă m-aş fi priceput la ceva cu adevărat, l-aş fi croit ca blog ştiinţific.
Dar cum n-am talente remarcabile în nici un câmp profesional (ori, dacă le am, stau pitite bine), a ieşit o struţocămilă cât se poate de reprezentativă. :D
P.S: Cine-i acea Silvana de care vorbeşti?! Aş vrea s-o cunosc. Pun pariu că-i o bucată...!
da, bre, mi am zis parerea de ce te ambalezi?:P am exagerat si eu probabil dar esti teribil de neinduratoare..zum zum asta sa mi fie invatatura de minte..
Sunt într-adevăr, dar nu chiar în halul în care pare în scris.
Mi-am argumentat opţiunea ptr un astfel de blog. Din păcate, tonul ambalat e defect din fabrică (cu siguranţă l-ai observat şi pe viu) şi vine la pachet.
Dacă bag un "pupicapa" la sfârşit, compensez? :D
:))sa ma gand..ei, hai ca pt moment merge:)
Trimiteți un comentariu