Ştiu, nu-i dimineaţă. Nu, nici eu nu-s vreo lunetistă (încă). Să-i zicem un mic "omagiu" adus cărţii pe care tocmai o citesc.
Scatologie, pedofilie, pornografie... you name it - it's all there! Şi nu ca un exemplu de "aşa nu". Nici pe departe. Proza lui Vladimir Sorokin e la fel de moralizatoare ca prospectul unui anticoncepţional. De aici şi arderile pe rug ale cărţilor sale în Piaţa Roşie.
Sorokin descrie calm, rece, dar foarte ilustrativ cele mai bizare, abjecte, triste şi înspăimântătoare feţe ale umanului, înconjurându-le cu un firesc imperturbabil.
Lucru care nu pot zice că-mi displace. O-i fi eu mai dusă cu pluta, dar nu reacţionez violent la asemenea mostre de "altceva". Asta nu înseamnă că nu mi-a venit să vomit citind Serghei Andreevici sau că am găsit vreun tâlc ascuns în Geologii. Ci că pot trece peste latura etică a unei scriituri, să-i apreciez frazarea, curgerea, imunitatea la canoanele literare şi absurdul. (Apropo - eu eram fata de după stâlp care a râs continuu la Elizaveta Bam , la Festivalul de Teatru de anul trecut.) Însă tocmai aici e baiul, căci traducerea în română a fraţilor Vakulovski îmi zgârie un pic timpanele. Nu mă refer la stilul concis, egal şi monoton, à la realism sovietic, care e bine reprodus în mare (that I like), ci la rimele accidentale şi repetiţiile nu tocmai dezirabile pe care le-am întâlnit din loc în loc (...în loc).
Dar "ce să-i şi faci?" ca să citez un clasic teiuşan.
Sugestii? Reclamaţii?
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
6 comentarii:
salutare. am avut două variante de traducere: (1) sa sune româneşte şi (2) să păstrăm stilul inconfundabil - pt ruşi - al lui Sorokin,
cu riscul unor comentarii de acest gen. am ales - clar - varianta a II-a, pt că dacă alegeam varianta (I) poate că nu-ţi plăcea Sorokin, poate că ar fi sunat a la... ...escu
Salut şi mersi ptr răspuns! Mă face să mă simt tare importantă :D.
Cât despre subiect, perfect de acord cu ce spui tu. Am precizat şi-n post că, deşi nu l-am citit în original pe Sorokin, sunt convinsă că traducerea respectă stilul autorului, stilul cel mai ilustrativ, firesc dacă vrei, ptr timpul şi contextul socio-politic la care fac referire povestirile. (ce pompos am zis-o). Nicidecum nu-mi doream o castrare a limbajului sau vreo altă tortură adusă textului, doar ca să sune..mioritic. Nu mă refeream nici la repetiţia pronumelui personal în Ciorba de Cal, pe care am înţeles-o ca procedeu stilistic (corect?).
Ceea ce mi-a gâdilat urechile într-un mod neplăcut sunt rimele accidentale precum "(...)iar Ivan Timofeevici, care stătea la ferestruica acoperită de brumă, continuă să pufăie liniştit din luleaua sa de os îngălbenit". Şi alte detalii de soiul ăsta mărunt care se repetă şi care mie mi-
au răpit din plăcere.
P.S: Sunt un chibiţ chiţibuşar, ştiu!
Cu toate riscurile, o spun raspicat: Sorokin se traduce foarte greu! El insusi o spune, cind este intrebat, ce fel de literatura face, raspunde frust: TEXTE. Era prin 1994, la Budapesta, cand am vizitat o expozitie de arta sovietica 'neoficiala', si am dat atunci de Sorokin, care facea 'arta'. Era artist vizual atunci, aproape nimeni (decat din cercul lui restrins) nu stia ca omul face literatura. Expunea atunci un obiect. Era vorba de un colet din acela clasic, postal, in care primeai merinde in armata. Ei bine, coletul lui Sorokin era imbracat intr-o pinza alba, pe care isi descria noptile albe, nedormite, cu polutii cu tot! Asta a fost prima mea intalnire cu Sorokin, de atunci i-am cetit toata opera, si ma enerveaza insul pe zi ce trece...Nu poti trece pe linga acest fenomen daca vrei sa intelegi ceva din procesul de agonie a cadavrului post-sovietic, mai ales din damful carnii forate de viermi ai comunismului fumegind!
Din câte înţeleg, s-a mers strict pe autenticitate. Ceea ce apreciez în principiu. Deşi vorbesc din nou în necunoştinţă de cauză, îmi vine uşor să cred că, aşa cum există scoli de pictură şi şcoli de restaurare ce respectă anumite direcţii, dogme, canoane, probabil există şcoli, curente, etc şi în traducere, care optează fie ptr o traducere fidelă absolut, fie ptr o tratare autentică, dar în limitele unei "sonorităţi" mai... user-friendly.
Să zicem că eu aş opta ptr varianta B, strict din considerente egoiste şi minore (nimic pseudo-patriotic sau alte bazaconii de-astea). Vasăzică ptr mine experienţa lecturii are într-o mare măsură legătură cu experienţa muzicală. Oricât de minunat/profund/folositor/şamd ar fi mesajul unei piese, dacă nu-mi place linia ei melodică, e naşpa!
Păstrând proporţiile, în cazul unei lecturi contează să şi "sune bine" ca să o pot parcurge cu plăcere, căci în momentul în care citesc, mă gândesc mai puţin dacă autorul a folosit exact acelaşi cuvânt şi aceeaşi topică în limba de baştină.
No, cam asta-i. Toată poliloghia era însă "la modul general". Nu m-a deranjat chiar aşa tare rima aia :P şi l-am citit destul de lesne pe Sorokinul vostru. Dar îmi place să polemizez.
P.S: O să-i caut lucrările de artă vizuală. Cea pe care ai descris-o mi-a captat interesul.
Ups! Tocmai mi-am dat seama de gafa pe care am făcut-o. Scuză-mă Vladimir! Şi eu... ca tot omul, am citit primele litere din numele tău şi am fost convinsă că vorbesc tot cu Mihail :P. Mea culpa!
Dar schimbarea de destinatar nu schimbă cu nimic conţinutul mesajului. Şi chiar am să cercetez şi lucrările de plastică ale lui Sorokin, când o să am puţin timp. Până una alta am început să mă uit pe lucrările tale. Uau! Voi reveni cu un post pe tema lor, dacă îmi permiţi.
Numai bine!
:Şi apropos, de traduceri, eu uite că optez deja de aproape un an că Maestrul si Margarita nu este Maestrul şi Margareta, cum s'a încetăţenit în româneasca actuală, de mai bine de 30 de ani! Am demonstrat-o aici:
http://ochiuldeveghe.over-blog.com/article-4745077-6.html#anchorComment
Dar eu am vorbit, eu am auzit. Humanitas tot pe a ei o ţine...dar voi face eu un grupaj la Observator Cultural, sper prin ianuarie, şi voi demonstra că dacă eşti Humanitas tot nu-ţi este îngăduit să-ţi baţi joc de Bulgakov!!!
A bientot!
Trimiteți un comentariu