Pana de curent. O luam de la capat, dar mai pe scurt.
Profitam si eu linistita de pauza dintre cursuri, ca sa sabotez sistemul si sa folosesc cu nerusinare calculatorul bibliotecii in scopuri neconstructive dpdv educational... Dar Doamne-Doamne al Ministerului de Invatamant nu doarme si m-a pedepsit crunt.
Urmeaza rezumatul postului original, scris cu mult mai putin entuziasm insa. (Diacritice intr-un episod viitor, caci singurul editor de texte e WordPad.)
Tocmai am fost la un curs la Foto-Video, sectia cu care impartim mai mult sau mai putin frateste mansarda UNArte. Un curs de VJing, cu Catalin Moldovan. Nu-i prima mea escapada pe taramul asta magic. Anul asta, la Plai, Dan Basu a tinut pe subiect un mini-workshop la care am ajuns intamplator, dar unde am ramas de voie buna si nesilita de nimeni.
Cu ce-am ramas dupa aceste doua experiente:
1. impresia (adevarata ori mai degraba nu... ramane de cercetat) ca VJing = Resolume. Amandoi "amfitrionii" au prezentat acest program f simpatic si roz (magenta, pardon!), cu mentiunea ca Dan a fost mai funny si daca nu trebuia sa ajung la tren (pe care l-am prins la limita) as mai fi stat la taclale si VJiala. Apropo Dan Basu a avut un proiect f fain cu Silent Strike si Daniela Palimaru, pe care din pacate l-am vazut doar inregistrat (tot la Plai).
2. starea "de ce naiba n-am dat la Foto-Video?!". Atmosfera e muult mai relaxata, relatia profesor-student e mult mai umana, lucru rar la ITA din cauza inexorabilului prof. dr. conf. samd. (Inca o paranteza mica: am fost la Sticlarie acum vreo saptamana, unde greu m-am prins care e profesorul si care studentii. Dar sticlaria-i alta gasca-n alta traista.) M-a distrat cat de plictisiti si ingroziti erau la gandul cursului urmator - Istoria fotografiei; cand ma gandesc ca ale noaste sunt toate pe sablonul asta, plus minus harul si dedicatia profesorilor...
3. mai putina vreme de pierdut inainte de Italiana (un curs tinut de cea mai daruita, mai vesela si mai energica profesoara din facultate Otilia Borcia). Acum si mai putina, vezi pana de curent.
Aveam de gand sa scriu cateva randuri si despre Arheologia industriala de ieri, dar au picat odata cu imaginea ecranului.
Revin pe seara cu recenzia dezbaterii.
Arrivederci!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
2 comentarii:
Nu mai ştiu cum e în acest moment, dar pe vremea mea la ITA se fuma la cursuri, se statea cu curu' pe bănci, finalmente, era o atmosferă distinsă, tovărăşească! Cam asta ne şi se spunea: sunteţi viitorii noştri colegi. Deh, era taman după revoluţie(sic!), şi lumea era mai fără fiţe. Acum s-a îmburghezit, nu se mai doreşte o generaţie de viitori colegi, ci, eventual, de competitori!
Şi încă ceva: nu mai folosi impropriu vocabula HAR, căci ea ţine de transcendenţă, pentru oameni e mai firesc să folosim cuvântul DAR. O singură literă schimbă o lume întreagă...
Nu ştiu cât la sută e îmburghezire, cât îmbătrânire şi cât dezamăgire faţă de generaţii din ce în ce mai frivole, cu apetit scăzut ptr lecturi "serioase" şi mult mai atrase de arta contemporană şi management cultural, decât de cercetare şi Evul Mediu (mai mult de jumate din materii sunt centrate pe Evul Mediu şi Renaştere). Mărturisesc că personal mă fac vinovată de toate astea, mai mult ori mai puţin, după caz. Şi nu o zic cu vreo mândrie teribilistă, din contră, mi-e destul de târşă de muuultele mele lacune. Voi reveni, sper luni, cu un soliloc pe tema.
Cât priveşte harul/darul... mi-e greu să comentez. O voi lua punctual, cum îmi şade mie mai bine: 1. chiar cred că dăruirea unor profesori, educatori sau alţi pedagogi depăşeşte terestrul şi vine strict dintr-o calitate interioară, nimic dobândit. 2. atâta vreme cât mi-am permis să numesc articolul în halul în care am făcut-o (parafraza titlului unei melodii) şi să inventez un Doamne-Doamne al MEC, e destul de vizibil că vocabularul meu nu are nici mamă, nici tată! (nici Doamne-Doamne..) :)
Trimiteți un comentariu